Love story – Vladimir Pustan

A venit în biserica noastră într-un septembrie ploios. Înalt şi puternic, era ca un cireş înaintea tăierii abuzive. S-a aşezat pe ultimul rând pentru că numai acolo s-a oferit cineva să-i dea locul. N-a avut nevoie decât de o singură predică şi când s-a terminat slujba mi-a spus că Dumnezeu a intrat în viaţa lui şi-i hotărât să-l slujească până la moarte.
​Marţea a venit pământiu şi răvăşit de parcă trecuse un camion peste el. Avea o prietenă şi erau împreună de şase ani. Ce să facă ? „Trebuie să alegi” i-am spus. Joia seara a venit la rugăciune şi l-am întrebat cum a fost. „Bine, m-a înjurat, mi-a dat cu poşeta în cap şi m-a zgâriat pe obraz”. Mi-a arătat şi l-am crezut.
​Eu predicam şi el ofta. Nu mai era nici cireş, nici piftie de camion. Devenise locomotivă cu aburi.
​În noiembrie a venit ea. A stat afară, în curtea bisericii rebegită de frig. Cu buze vinete mi-a şuierat: „Ce i-aţi făcut ?” „Vă urăsc din toată inima pentru că mi l-aţi furat”. Am fost bucuros că am scăpat nezgâriat pe obraz. A venit joia în biserică în blugi şi cu baticul pe cap. Parcă era un pirat în timpul serviciului.
​Nu i-a trebuit nici ei decât o singură predică. Când m-am îmbolnăvit au venit la mine la spital cu un compot şi au zis că mă iubesc. S-au căsătorit peste un an. Şi-au făcut casă şi prunci. La nuntă le-am fost naş iar la desert au avut îngheţată.