Drumul spre Waterloo – Vladimir Pustan

Spunea un laureat al premiului Nobel că fiecare om ajunge până la urmă la Waterloo-ul său.
Probabil că se referea la un loc unde te înving alții sau împrejurările… Eu cred că fiecare dintre noi purtăm în interior Waterloo-ul.
Ești învins atunci când nu mai crezi, pentru că necredința te face slab în fața asprimii destinului. Ești ca Freddy Mercury după ce a fost diagnosticat cu HIV, în luptă cu gripa.
Ești învins atunci când nu mai speri. Dacă credința e în inimă, speranța e în minte. Viața devine insuportabilă și de aceea speranța a fost singurul lucru bun în cutia Pandorei. Fără ea am fi o lume de sinucigași.
Ești învins atunci când nu mai visezi. Atunci când amintirile ți-s mai mari decât visurile… Fără vis viața e o continuă înmormântare în care pâinea se transformă într-o colivă zilnică. Visul te eliberează de cotidian. Facturi, ziua de luni, spitalul, soacra, magazinul din colț…
Ești învins atunci când nu mai râzi. O zi pierdută când n-ai râs sănătos. Sunt mulți ce-mi spun că nu pot râde. Le-am spus să încerce la început să râdă de ei înșiși. Apoi le va fi ușor să râdă de cei din campania electorală.
Ești învins atunci când nu mai iubești… Când ai iubit și nu mai poți iubi, când n-ai iubit niciodată, când te-ai iubit numai pe tine, când iubești măsurat, adică doar cât ești iubit.
Ești învins atunci când Waterloo ți-a devenit un loc în care-ți petreci vacanțele… Acolo e câmp de luptă, iar învinșii ies din istorie pe ușa din dos… Înfruntă-ți chiar și posibilitatea înfrângerii. Poți pierde ceva bătălii dar nu-i o tragedie câtă vreme n-ai pierdut războiul.